François Bloch, CEO BRD

Activitatea băncilor din România, ca și a celor din restul Europei, va sta în 2023 sub semnul contextului cu adevărat complex cu care ne confruntăm cu toții: inflație, încetinire economică și incertitudine geopolitică.

Așa cum arată ultimele estimări ale Băncii Centrale, într-un perimetru constant, rata inflației ar trebui, din prima parte a anului 2023, să înceapă să scadă, pentru a ajunge din nou să fie exprimată cu o singură cifră la începutul anului 2024. În aceste condiții, și dobânzile ar putea să urmeze aceeași tendință, cu un anumit decalaj în timp.

Indicii Robor și IRCC vor urma și ei aceste tendințe. Ar trebui notat, totuși, că cele mai recente cifre legate de inflație erau mai mari decât arătaseră previziunile, prin urmare ne putem aștepta ca volatilitatea din piață să persiste. Acest lucru se datorează și situației regionale și internaționale, care este încă fluidă, existând multe incertitudini legate de războiul din Ucraina și consecințele lui la nivel internațional.

În privința creditării, este probabil să vedem o aplatizare a curbei de creștere. În actualul context macroeconomic, cu atât de multe variabile a căror evoluție este incertă, anumite companii și gospodării vor fi obligate să pună pentru o vreme pauză proiectelor de investiții.

Situația ar putea într-adevăr să devină mai dificilă pentru unele sectoare economice și pentru unele dintre gospodării și, pentru a evita orice creștere excesivă a creditelor neperformante, băncile sunt pregătite să exploreze toate soluțiile posibile împreună cu clienții lor înainte ca împrumuturile să ajungă în faza de default.

Tendința de creștere a dobânzilor la resurse se va aplatiza încetul cu încetul, prin urmare ne putem aștepta la o creștere moderată a economisirii. La finalul lunii septembrie a acestui an, depozitele clienților erau de 55,2 miliarde RON, în creștere cu 2,5% față de perioada similară a anului 2021.

Observăm o încetinire a creșterii în raport cu trimestrele anterioare, și vom vedea în ce măsură această tendință, care este oricum dependentă de evoluția dobânzilor în raport cu inflația, va continua și în trimestrul al patrulea al anului și, după aceea, în 2023.

Opinie semnată de François Bloch, CEO BRD – Groupe Société Générale, pentru BankingNews.ro

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)