O nouă aplicație de plată, care permite transformarea cu ușurință a unui telefon mobil într-un terminal de acceptare a plăților cu cardul, este lansată de către Global Payments și BCR, în cooperare cu Mastercard și Visa, se arată într-un comunicat de presă remis de instituția de credit.

“Venim în întâmpinarea micilor comercianți și antreprenorilor cu o soluție simplă și rapidă – GP Tom. Îi încurajăm astfel să ofere clienților confortul plăților cu cardul, fără a fi necesară implementarea unui terminal adițional, prin utilizarea propriilor telefoane mobile, într-un mediu certificat și securizat, după ultimele standarde tehnice de siguranță”, spune Cătălin Moise, Country Manager GP România.

Tot mai multe persoane au optat pentru plata cu cardul în timpul pandemiei, iar această tendință persistă și în prezent, arată studiile Global Payments, companie care este prezentă în 100 de țări din întreaga lume. Numai în România, Austria, Cehia și Slovacia, s-au efectuat anul trecut, în medie, 1,5 milioane tranzacții pe zi, cu 20% mai mult față de 2019.

Aplicația GP Tom permite comercianților să accepte plăți cu cardul prin intermediul telefonului mobil, înlocuind, astfel, terminalul clasic (POS). Aplicația este compatibilă cu toate telefoanele care au sistem de operare superior Android 8 și un chip NFC încorporat.

Principalul avantaj este că micii comercianți nu vor mai avea nevoie de terminale de plată, totul desfășurându-se prin intermediul telefonului mobil. Așadar, aceștia pot accepta plăți cu cardul oriunde există acoperire GSM sau conexiune wireless. Chitanța va fi trimisă prin email sau sms, prin urmare această soluție inovatoare securizată reprezintă aplicația ideală pentru comercianții și afacerile care desfășoară activități mobile și cu volume mari, așa cum sunt șoferii de taxi, restaurantele, cafenelele, piețele agroalimentare, artizanii, târgurile, operatorii de curierat sau magazinele mici.

„Mă bucur că putem oferi mediului antreprenorial din România, unul extrem de efervescent, o astfel de soluție, care, practic, democratizează industria de plăți. Aplicația poate eficientiza costurile de operare și asigură o conveniență unică, într-o perioadă extrem de provocatoare pentru micile și marile afaceri. Sunt absolut convinsă că soluția se va impune rapid și îi va ajuta pe antreprenori să își deservească și mai prompt clienții. Plățile cu cardul cu dispozitive mobile dotate cu tehnologia NFC avansează rapid în România. Anul trecut, la BCR, peste 72% din numărul total de tranzacții au fost realizate contactless. Prin urmare, instrumentele de acceptare la plată trebuie să evolueze rapid, oferind clienților răspunsuri-instant și disponibilitate oriunde s-ar afla“, spune Dana Dima, vicepreședinte Retail & Private Banking, Banca Comercială Română.

„Soluția Global Payments vine în întâmpinarea nevoilor consumatorilor pentru alternative la numerar fără contact, mai rapide, sigure și convenabile, în timp ce sprijină incluziunea financiară și economia locală. Acum, IMM-urile își pot dezvolta business-urile oferindu-le consumatorilor cele mai bune experiențe contactless, inclusiv plata la livrare, prin utilizarea unui dispozitiv pe care îl dețin deja. GP Tom transformă un smartphone sau o tabletă Android într-un dispozitiv de acceptare, minimizând astfel necesitatea investițiilor în terminale hardware sau funcții adiționale. Această soluție reprezintă viitorul tranzacțiilor de tipul card-present”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România și Croația.

„Acum, mai mult ca oricând, vrem să sprijinim afacerile mici și mijlocii, să le ajutăm să se refacă și să prospere. De aceea, suntem mândri să colaborăm cu partenerii noștri pentru a-i ajuta pe micii comercianți să își dezvolte capabilitățile digitale, astfel încât să poată răspundă cererii consumatorilor de a plăti fără numerar. Prin soluția adusă de Global Payments micile afaceri au acum la dispoziție un produs rentabil, ușor de instalat, care nu necesită hardware suplimentar și care respectă standardele stricte de securitate din industria plăților.

Aplicația permite comercianților să acceseze rapid economia digitală, să prevină pierderile de vânzări și să îşi îmbunătățească fluxul de numerar prin acceptarea plăților contactless oriunde, oricând și pentru orice sumă”, a declarat Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.

Plata prin intermediul noii aplicații este foarte simplă – comerciantul introduce suma de plată, clientul apropie cardul sau telefonul propriu de dispozitivul mobil al comerciantului, introduce PIN-ul doar pentru tranzacțiile de peste 100 lei, iar aplicația procesează plata, conectându-se la centrul de autorizare a plăților.

„Este ceva nou pentru cumpărători să apropie cardul de telefonul comerciantului, în locul terminalul de plăți. Unii clienți vor fi surprinși. Dar experiența generată este una intituivă, naturală, în condiții de securitate perfectă. La fel ca și plata prin intermediul portofelelor mobile, de tip wallet, plata prin card pe telefonul mobil va deveni noua normalitate“, a explicat Cătălin Moise.

Conform legislației în vigoare, pentru tranzacțiile de peste 100 lei este necesară confirmarea tranzacției cu un PIN. Aplicația GP Tom oferă o metodă suplimentară de securitate, prin intermediul unei tastaturi dinamice, care apare pe ecran și prin care clientul introduce PIN-ul. Tastatura dinamică face imposibilă copierea PIN-ului, în urma amprentelor lăsate pe ecran și asigură astfel cel mai înalt nivel de securitate pentru consumator. Introducerea PIN-ului nu va fi necesară dacă plata cu telefonul se va efectua prin intermediul Google Pay sau Apple Pay, fiind suficientă autentificarea biometrică.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)