TBI Bank lansează în parteneriat cu TUI TravelCenter un produs online pentru finanțarea pachetelor de vacanță, prin intermediul soluțiilor de plată integrate în platforma eCommerce a TBI Credit, parte a TBI Bank.

Noul produs de finanțare 100% digital este parte a strategiei TBI de dezvoltare a serviciilor oferite pe segmentul de finanțare turistică, după lansarea de anul trecut a primului produs din portofoliul băncii pe această zonă.

Această metodă de plată are la bază un flux de finanțare online care permite identificarea clienților printr-un scurt apel video și semnarea electronică a documentelor.

Tot acest proces durează circa 10 minute. Clienții pot alege să plătească pachetul de vacanță în rate egale – între 6 și 12 – și cu o rată fixă a dobânzii de 18% pe an.

„Planificarea vacanțelor trebuie să fie simplă și rapidă, fără a deveni o povară. Același lucru e valabil și când vine vorba despre plata vacanței. Noua soluție de finanțare permite acest lucru: este o metodă prietenoasă de plată, care le permite clienților să se bucure de cumpărături fără să simtă presiune pe buget”, declară Kostas Tovil, Senior Vice President E-Commerce TBI Bank.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)