Întreprinderile de economie socială, care contribuie prin activitatea lor la rezolvarea unor probleme sociale sau ale unei comunități, pot primi un sprijin financiar din fonduri europene situat între 50.000 și 100.000 euro, a anunțat, luni, Ministerul Fondurilor Europene (MFE).

În acest sens, MFE a lansat în consultare publică o linie de finanțare, ‘Solidar’, cu o alocare de 20 milioane de euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU). Schema vizează sprijin pentru 200 de întreprinderi de economie socială, care au nevoie de formare, consiliere, dezvoltarea capacității, adaptarea locurilor de muncă pentru persoane cu dizabilități, transfer de know-how, parteneriat, etc.

“Întreprinderile din sectorul economiei sociale întâmpină chiar mai multe probleme decât întreprinderile tradiționale în a găsi finanțare publică sau privată. Fondurile europene sunt o soluție, așa că fructificăm oportunitatea și lansăm acest mecanism de finanțare. Vestea buna este că nu este singurul, ci primul dintr-o serie de apeluri dedicate economiei sociale”, a declarat Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, citat într-un comunicat remis AGERPRES.

Economia socială este un sector în ascensiune în România, dar se situează încă mult sub cel din statele membre UE. În România, ponderea angajaților în sectorul economiei sociale este de 1,7%, media la nivelul Uniunii Europene fiind de 6,5%. Această linie de finanțare sprijină măsura 24.4 din Pachetul Național Anti-sărăcie, adoptat de Guvern în februarie 2016.

Potrivit MFE, printre problemele pe care întreprinderile de economie sociala le adresează sunt: sărăcia și excluziunea, marginalizarea, lipsa accesului la servicii (sociale, medicale, financiare, etc.) sau la piețe pentru micii producători și lucrători, lipsa oportunităților pe piața muncii pentru persoane fără calificare profesională, degradarea mediului înconjurător.

MFE așteaptă recomandări pe marginea ghidului ‘Solidar’, până la data de 10 august 2016, iar depunerea de proiecte este programată pentru perioada 1 septembrie — 30 septembrie 2016.

Apelul de proiecte ‘Solidar’ face parte din Axa prioritara 4 — Incluziunea socială și combaterea sărăciei.

Programul Operațional Uman 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro. Programul stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investițiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007-2013 și contribuind la reducerea disparităților de dezvoltare economică și socială dintre România și Statele Membre ale UE. În vederea atingerii obiectivelor propuse, în cadrul POCU au fost stabilite 7 Axe Prioritare.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)