OTP Bank România anunță suplimentarea plafonului de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii acordate în cadrul Programului guvernamental IMM Invest România, derulat prin intermediul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, continuând astfel să aibă un rol activ în acest program și să fie alături de antreprenorii români aflați în dificultate.

Reprezentanții băncii salută decizia Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii luată într-un moment în care suma inițială acordată OTP Bank în cadrul acestui program, în valoare de aproximativ 340 milioane de lei, a fost epuizată. Astfel, în aproximativ trei luni de la demararea Programului IMM Invest România și de la semnarea Convenției cu FNGCIMM, OTP Bank a alocat fonduri garantate pentru IMM-uri din sectoare precum: servicii, comerț, producție, transporturi și construcții.

”Am crezut de la bun început că Programul IMM Invest România poate fi acea forță motrice necesară în relansarea economiei românești și acea gură de oxigen de care au nevoie firmele mici și mijlocii aflate în dificultate. Faptul că am consumat deja plafonul alocat la semnarea Convenției de Garantare și Plată a Granturilor denotă implicarea colegilor mei în susținerea mediului de afaceri, dar și o nevoie foarte mare a antreprenorilor de sprijin din partea statului. Prin dublarea plafonului de creditare, ne continuăm misiunea, aceea de a fi solidari cu partenerii noștri”, a declarat Roxana Hidan, Deputy CEO Divizia Retail, în cadrul OTP Bank România.

„În timp am creat o relație de colaborare bazată pe eficiență și încredere cu OTP Bank, iar acum acest parteneriat solid își arată roadele. Sunt încântat și felicit toată echipa OTP Bank pentru eforturile extraordinare pe care le-a depus încă de la debutul programului IMM INVEST, pentru acordarea unui număr semnificativ de credite garantate, care au condus la epuizarea plafonului de garantare alocat inițial și la solicitarea unui plafon suplimentar. Așa cum am spus încă de la început, Guvernul României este interesat ca injecția de capital să ajungă cât mai repede în economie, astfel că este firesc să salutăm rezultatele băncilor care reușesc să transfere cât mai repede banii în contul IMM-urilor, să suplimentăm plafoanele acestor bănci și să realocăm resursele de la finanțatorii înscriși în program care nu reușesc să țină pasul cu acest ritm. Mulțumim OTP pentru susținerea deplină a IMM INVEST și contăm, în continuare, pe același angajament și implicare în vederea implementării noilor programe guvernamentale, care vor fi operaționalizate de către FNGCIMM în perioada imediat următoare: IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE, cu avans zero de finanțare, IMM Factoring cu regres pentru garantarea de către stat a creditului comercial și IMM Scont pentru încasarea în avans a cecurilor și biletelor la ordin. Aceste programe derulate împreună cu partenerii noștri bancari reprezintă pilonii relansării economiei românești, o resetare a sectorului IMM și o încurajare a sistemului bancar să finanțeze economia”, a declarat Dumitru Nancu, Directorul General FNGCIMM.

Firmele interesate pot depune în continuare solicitări pentru a beneficia de credite garantate de stat și cu costuri subvenționate în condițiile legii. Prin completarea formularului special creat pe website-ul OTP Bank, pot primi consultanța necesară pentru accesarea soluțiilor de creditare prin intermediul Programului IMM Invest România: https://www.otpbank.ro/ro/imm/credite/imm-invest-romania .

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)