Un seism similar celui din martie 1977 ar putea produce 30.520 de daune la nivelul portofoliului de polite al Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezatrelor Naturale (PAID). Valoarea acestora se va ridica la aproximativ 190 milioane de euro, a declarat directorul general al companiei, Marius Bulugea. Domnia sa a spus ca daunele ar urca la 3,5 miliarde de euro daca intregul fond locativ al Romaniei ar fi asigurat prin intermediul politelor emise de PAID.

“Pe portofoliul PAID s-ar putea inregistra 30.520 de daune, din care peste 3.000 ar fi daune totale, iar aproximativ 27.000 ar fi daune partiale. Valoarea totala a acestor daune, calculate pentru portofoliul PAID, s-ar ridica, potrivit scenariului nostru, la aproximativ 190 milioane de euro. Pe de alta parte, o estimare realizata de unul dintre brokerii care au intermediat programul de reasigurare al PAID arata ca valoarea totala a daunelor, pe portofoliul PAID, ar putea atinge aproape 201 milioane de euro”, a afirmat Bulugea.

Cu o magnitudine de 7,2 pe scara Richter, seismul din ’77 a produs 32.900 de daune totale, dintr-un total de aproape 750.000 de locuinte afectate la nivelul Romaniei, iar daunele au insumat doua miliarde de dolari, potrivit lui Bulugea. “In acel moment, fondul locativ al Romaniei totaliza aproape 6,2 milioane de locuinte si erau toate asigurate, prin efectul legii. Astazi, avem aproape 8,4 milioane de locuinte si 504.000 de polite obligatorii. Potrivit calculelor realizate de PAID, un seism similar celui din 4 martie 1977 ar putea produce 44.600 de daune totale la nivel national si apreciem ca ar fi afectate aproape un milion de locuinte, adica vor necesita lucrari de reparatii sau consolidare”, a spus Bulugea.

Scenariul PAID a impartit judetele in trei mari categorii de zone de risc, zona C avand expunerea cea mai mare la riscul de cutremur. In aceasta zona au fost incluse Bucuresti si judetele Bacau, Braila, Brasov, Buzau, Covasna, Dambovita, Galati, Ialomita, Prahova, Vaslui, Vrancea si Ilfov.

Valoarea totala a daunelor care ar putea avea loc in zona C va atinge aproximativ 163 milioane de euro, ceea ce reprezinta aproape 86% din volumul total al daunelor estimat la nivelul Romaniei.

Pentru Bucuresti, modelul utilizat de PAID arata ca valoarea totala a daunelor s-ar putea ridica la 64 milioane de euro, ceea ce reprezinta 39% din daunele care s-ar produce in zona C, informeaza Mediafax.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)