Contextul economic dificil, precum si framantarile de pe piata muncii din ultimii trei ani, au facut aproape imposibila adoptarea pensiilor facultative drept “bonus” oferit de angajator, la fel cum a fost si cazul altor beneficii extrasalariale, explica specialistii. Insa, asteptarile sunt mari. Odata cu recuperarea economica, in anii urmatori, pensiile facultative se vor reinscrie pe o traiectorie ascendenta, accelerata chiar de regimul fiscal extrem de favorabil.

Putini angajati stiu ca doar tichetele-cadou sau de masa si pensiile facultative au un regim fiscal favorabil angajatorilor.

Oferirea de catre angajator a unui beneficiu salariatului sub forma unei pensii facultative (Pilonul III), comparativ cu acordarea unui bonus sau unei majorari salariale, reduce cu 1,1% cheltuielile totale de personal si poate majora profitul unei firme cu 4%-5%, potrivit calculelor APAPR.

In acelasi timp, salariatul va castiga la venitul sau net 2,3% (salariu net + beneficiu) daca accepta o pensie facultativa in locul unui bonus in cash.

“Comparativ cu oferirea unei prime (bonus in «cash») sau a unei majorari salariale, o contributie platita de firma la un fond de pensii facultative (in beneficiul unui salariat) este cu 5% mai eficienta din punct de vedere al obligatiilor suplimentare de plata ale angajatorului (contributii in sarcina angajatorului)”, se arata intr-un comunicat al Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR).

Cifrele de mai sus sunt rezultatul unei simulari care a luat in calcul o societate cu 100 de salariati, in care salariul mediu este de 2.000 lei brut, costurile de personal reprezinta 33% din cheltuielile totale ale companiei, iar rata bruta de profit este de circa 7%.

In acest context, potrivit APAPR, pensiile facultative reprezinta cel mai atractiv beneficiu extra-salarial care poate fi acordat de companii propriilor angajati, avand cel mai favorabil regim fiscal.

Si piata de specialitate asteapta mult speratele cresteri!

„Pensiile facultative sunt, in acest moment, beneficiul extrasalarial cu cel mai favorabil tratament fiscal pentru angajatori, ceea ce se traduce in principal printr-un cost mai redus fata de alte beneficii, fie ca vorbim despre tichetele de masa, tichetele-cadou, asigurarile private de sanatate sau alte produse“, spune Marius Popescu, CEO ING Pensii.
Suma maxima cu care un angajator poate contribui este de 15% din venitul salarial, dar nu mai mult de echivalentul a 400 euro anual (circa 145 lei/luna) pentru un angajat.
In prezent, penetrarea pensiilor private facultative (Pilonul III) este de sub 5% din potential, daca ne raportam la numarul de participanti la pensiile private obligatorii (Pilonul II). Deci, exista potential!

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)