Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, că liberalii au convenit să susţină, în dezbaterile din Camera Deputaţilor asupra Legii dării în plată, eliminarea plafonului privind creditele introdus în Senat, precum şi exceptarea programului “Prima Casă” din prevederile legii, potrivit News.ro

“Suntem pentru eliminarea plafonului stabilit în Senat, pentru un motiv pe care l-am spus public de nenumărate ori. (…) Este un plafon care stabileşte o discriminare foarte clară şi temerea noastră, că această lege în baza acestui articol poate fi atacată la CCR, este reală”, a spus Alina Gorghiu, citata de News.ro

PNL va cere măsuri suplimentare pentru o lege aplicabilă

Liderul PNL a precizat că partidul va susţine şi exceptarea programului “Prima Casă” din prevederile legii. Mai mult, liberalii vor cere măsuri suplimentare pentru a se asigura că legea se va aplica doar titularilor de contract, respectiv cei care au luat casa în scop de domiciliu, pentru a elimina posibilitatea ca de prevederi să beneficieze şi “samsarii sau speculatorii”.

PNL vrea şi ca legea să se aplice în continuare contractelor aflate în derulare, considerând că nu se pune problema retroactivităţii.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)