Este oficial! Programul Prima Casă se transformă în ”Noua Casă”. Guvernul a discutat modificările față de varianta anterioară „O familie, o casă”, iar Ionel Dancă, seful Cancelariei prim-ministrului, a declarat că plafonul pentru creditele de locuinte noi, crește până la valoarea de 140.000 de euro, cu o garanţiei a statului de 80% din valoarea creditului, transmite Agerpres.

Dacă Ionel Dancă vorbește despre un plafon de până la 140.000, proiectul prevede un plafon maxim de 100.000 de euro. Mai mult, potrivit declarațiilor de la Guvern, șeful cancelariei vorbeste de o garanție a statului de 80%, însă proiectul de ordonanță prevede o garanție a statului ce va crește de la 50% la 60%.

Potrivit proiectului, pentru o locuință nouă, construită în ultimii 5 ani, suma maximă prin credit Noua Casă va fi de maximum 100.000 de euro.

” În noua formulă propusă de Ministerul Finanţelor programul se va numi «Noua casă» şi sunt câteva modificări importante aduse în cadrul acestui program pentru a stimula dezvoltarea imobiliară şi sectorul construcţiilor şi, în acelaşi timp, pentru a veni în sprijinul celor care doresc să achiziţioneze în perioada următoare o locuinţă nouă.

Astfel, s-a majorat plafonul pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 de euro la cel puţin 140.000 de euro, cu o valoare a garanţiei de 80% din valoarea creditului. Este o modificare substanţială, radicală, care are în vedere dezvoltarea sectorului imobiliar, inclusiv pentru locuinţele de până la 120 de metri pătraţi, astfel încât cei care au posibilitatea şi doresc să acceseze o astfel de facilitate să poată achiziţiona şi apartamente mai mari decât cele care sunt în prezent pe piaţă prin programul «Prima casă»”, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, la Palatul Victoria.

Dancă a precizat că această ordonanţă de urgenţă a fost adoptată în primă lectură, urmând ca după primirea avizului de la Consiliul Legislativ să fie adoptată în formă finală, în şedinţa de guvern următoare.

Noua Casă: plafonul de garanții va fi diferit, în funcție de valoarea creditelor/ locuințelor

Proiectul Ministerului de Finanțe prevede că împrumuturile destinate achiziţiei unei locuinţe noi, în valoare maximă de 100.000 de euro, să fie garantate de stat în procent de 60%, potrivit Agerpres.

Pentru achiziţia unei alte categorii de locuinţe, în valoare maximă de 70.000 de euro, statul garantează 50% din valoarea creditului, exclusiv dobânzile.

Noua Casă va avea un avans minim de 5%.

“Schimbările preconizate prin prezentul act normativ facilitează accesul persoanelor fizice la achiziţia unei locuinţe noi în cadrul Programului sau la alte categorii de locuinţe prin acordarea de garanţii de stat în favoarea fiecărui beneficiar pentru una dintre următoarele categorii de credite, după cum urmează:

a) credit acordat unui beneficiar pentru achiziţionarea unei locuinţe noi, în valoare maximă de 100.000 de euro, echivalent lei, garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 60% din valoarea creditului, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat;

b) credit acordat unui beneficiar pentru achiziţia unei alte categorii de locuinţe, în valoare maximă de 70.000 euro, echivalent lei, garantat de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 50% din valoarea creditului, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditului garantat”, se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

Potrivit MFP, prin stabilirea unor valori diferenţiate ale finanţărilor garantate, care cresc progresiv în funcţie de încadrarea locuinţelor în categoria noi, s-a urmărit stimularea achiziţiei de locuinţe noi, superioare din punct de vedere calitativ, în vederea înnoirii şi creşterii calităţii fondului locativ, având ca rezultat implicit şi relansarea sectorului de construcţii. Acelaşi scop s-a urmărit şi prin diferenţierea procentelor de garantare în funcţie de încadrarea locuinţelor în categoria noi, menţinându-se astfel politica legislaţiei actuale în vigoare de diferenţiere a procentelor de garantare în funcţie de această încadrare.

Potrivit proiectului, un avantaj al utilizării unor mecanisme adaptate şi funcţionale este reprezentat de faptul că atât criteriile de eligibilitate, cât şi condiţiile de accesare şi de derulare a mecanismului de finanţare-garantare sunt consacrate şi extrem de cunoscute în piaţă, de către beneficiari, bănci, autorităţile şi organismele implicate, existând astfel premise ca noul Program va fi uşor de implementat”, se mai arată în nota de fundamentare.
“Noua casă” a fost făcut în funcție de supraaglomerarea și calitatea locuirii

Pe de altă parte, iniţiatorii proiectului precizează că noile valori garantate de stat au fost stabilite având în vedere indicatorul supraaglomerării şi calitatea locuirii.

Potrivit sursei citate, suprafaţa medie a unei locuinţe în UE-28 este de peste 100 metri pătraţi (mp) în timp ce în România suprafaţa medie utilă a unei locuinţe era de 47,7 mp la 31 decembrie 2019 (conform datelor publicate de INS în Studiul – Fondul de locuinţe la 31 decembrie 2019). Totodată, în comparaţie cu suprafaţa medie locuibilă de 34 mp pe persoană din Europa, România are o medie relativ scăzută pe persoană (20 m2).

“Supraaglomerarea şi aspectele legate de condiţiile de locuit sunt luate în considerare pentru crearea unui indicator mai complet al calităţii locuirii. Rata privării severe de locuinţă, definită ca fiind proporţia persoanelor care locuiesc într-o locuinţă considerată supraaglomerată, fiind afectate în acelaşi timp de probleme locative, trebuie îmbunătăţită prin politici publice de susţinere a accesului populaţiei la achiziţionarea de locuinţe superioare calitativ, cu o suprafaţă corespunzătoare.

În aceste condiţii, în considerarea analizei de mai sus, propunem stabilirea următoarelor praguri valorice maxime pentru finanţările garantate în cadrul Programului Noua casă: 100.000 euro echivalent lei pentru locuinţele noi şi pentru cele supuse unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic recepţionate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat în înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă sunt asimilate locuinţelor noi, cu un procent de garantare de maximum 60%; 70.000 euro echivalent lei pentru celelalte categorii de locuinţe, cu un procent de garantare de maximum 50%”, se mai arată în nota de fundamentare.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)