Pachetul salarial mediu pe care bancherii de top din SUA si Europa l-au avut, s-a diminuat cu 10% anul trecut, la 11,5 milioane de dolari, in contextul presiunilor exercitate de investitori si autoritatile de reglementare, potrivit unui studiu derulat la cererea cotidianului britanic Financial Times, citat de Mediafax. Anul trecut, John Stumpf, seful HSBC, cu un pachet salarial de 19,3 milioane de dolari, l-a depasit pe directorul JPMorgan, Jamie Dimon, si a devenit cel mai bine platit bancher.

Scaderea este prima din ultimii trei ani, arata studiul, realizat de firma de cercetare Equilar privind salariile directorilor celor mai mari 15 banci din SUA si Europa.

Reducerea coincide cu un declin mediu de peste 20% al profitului inregistrat anul trecut de cele 15 instiututii de credit, dar si cu o revenire a cotatiilor bancilor la bursa. Bancile analizate, cu exceptia BBVA si Credit Suisse, au avut anul trecut o evolutie mai buna pe bursa decat indicele FTSE World.

Dintre cei 10 bancheri care s-au aflat in functie de la inceputul anului 2011, doar trei au primit cresteri salariale, seful Wells Fargo – John Stumpf, cel al HSBC, Stuart Gulliver, si cel al Credit Suisse – Brady Dougan.

Stumpf, cu un pachet salarial de 19,3 milioane de dolari, l-a depasit pe directorul JPMorgan, Jamie Dimon, si a devenit cel mai bine platit bancher.

Dimon a primit 18,7 milioane de dolari, in urma unei reduceri de circa 20% a pachetului salarial, iar in acest an va inregistra probabil o noua scadere.

Analiza Equilar include salariile de baza, bonusurile in bani si o serie de beneficii, precum si pachetele de actiuni sau optiunile de achizitie de titluri acordate bancherilor in 2012.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)