Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat Raiffeisen Bank cu 50.000 de lei pentru că banca a încălcat Legea 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte pentru creditele în franci elveţieni acordate înainte de criză, în ceea ce priveşte modul de calcul al dobânzilor.

ANPC a informat că va emite un ordin de încetare a practicilor, a declarat preşedintele instituţiei, Marcel Bogdan Pandelică. Ar fi prima astfel de măsură luată în România împotriva unei bănci.

ANPC consideră că banca a apelat la practici comerciale incorecte în relaţia cu debitorii- care nu ar fi fost informaţi privind riscurile asociate creditelor în CHF.

La aceste acuzaţii, Raiffeisen Bank reaţioneză, la solicitatea BankinNews.ro: Nu există un temei legal care să justifice sancţionarea noastră şi din acest motiv vom contesta în instanţă decizia ANPC.”

Raiffeisen Bank apreciaza ca neintemeiata concluzia ANPC conform careia banca a avut practici comerciale incorecte in relatia cu clientii care au contractat credite in CHF si sublinieaza cu toata responsabilitatea faptul ca, in activitatea sa, banca a respectat si respecta dispozitiile legale in vigoare.

Reamintim opiniei publice faptul ca prevederile legale au suferit modificari multiple de-a lungul anilor, iar aprecierea practicii la un anumit moment trebuie analizata in raport cu dispozitiile legale in vigoare la acea data.

Mentionam ca Legea 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii, act normativ care sta la baza incheierii procesului-verbal de catre ANPC a intrat in vigoare la inceputul anului 2008, in conditiile in care practicile analizate si sanctionate de catre ANPC vizeaza in mod preponderent anii 2006-2007. Prin urmare nu exista un temei legal care sa justifice sanctionarea noastra si din acest motiv vom contesta in instanta decizia ANPC.” au declarat reprezentantii bancii.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)