Majoritatea economiştilor se aşteaptă ca economia americană să intre în recesiune în următorii doi ani, chiar dacă sunt de părere că data la care acest lucru se va întâmpla va fi amânată de acţiunile adoptate de Rezerva Federală (Fed), arată rezultatele unui sondaj de opinie publicat luni, transmite AFP, citat de Agerpres.

Din cei 226 de economişti intervievaţi de National Association for Business Economics (NABE), o asociaţie americană specializată în economie, 38% prognozează o intrare în recesiune a primei economii mondiale în 2020, 34% în anul 2021 şi 14% mai târziu. În schimb, doar 2% dintre economişti prognozează o recesiune în acest an, faţă de 10% la precedentul sondaj realizat în luna februarie.

“Participanţii la sondaj se aşteaptă ca expansiunea economiei să fie prelungită de o modificare a politicii monetare a Fed”, care la finele lunii iunie a redus dobânda de referinţă pentru prima dată în ultimii 11 ani, a apreciat preşedintele NABE, Constance Hunter, care în paralel este şi economist şef la firma de consultanţă KPMG.

Citește pe această temă cea mai recentă analiză BankingNews

Cea mai mare economie a lumii a devenit vulnerabilă. Cele șapte semnale care indică că SUA este tot mai aproape de recesiune

Potrivit sondajului, 46% dintre economiştii intervievaţi se aşteaptă la cel puţin o nouă reducere a dobânzii de politică monetară din partea Fed până la finalul anului, în timp ce 32% cred că dobânda de bază a Fed va încheia anul 2019 la nivelul actual.

De asemenea, economiştii sunt sceptici cu privire la modul în care se va termina războiul comercial dintre SUA şi China, doar 5% dintre cei intervievaţi apreciind că rezultatul va fi un acord comercial complet, în timp ce 64% au declarat că un acord superficial este posibil şi un sfert dintre economişti prognozează că nu se va decide nimic între SUA şi China.

Cei 226 de economişti au fost intervievaţi în perioada 14 iulie-1 august, înainte ca preşedintele Donald Trump să anunţe o nouă rundă de tarife vamale suplimentare de 10% pentru restul produse chineze. Noile măsuri ar urma să intre în vigoare în două etape, la 1 septembrie şi 15 decembrie.

Context- Estimările preliminare indică creșterea economiei SUA cu cel mai slab ritm din 2017 în T2 – doar 2.3% an/an – pe fondul deteriorării investițiilor productive și exportului net. În semestrul I PIB-ul primei economii a lumii a urcat cu 2.5% an/an.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)