Uniunea Europeana nu va institui o taxa pe tranzactiile financiare aplicabila in toate cele 27 de state membre, au concluzionat vineri la Luxemburg, in cadrul Consiliului ECOFIN, ministrii europeni de finante, care nu au ajuns la un acord pe acest subiect, dar au deschis calea adoptarii unei asemenea taxe de un numar restrans de state UE, printre care Franta si Germania, transmit agentiile AFP si EFE.

‘Taxa pe tranzactiile financiare propusa de Comisie nu a primit sprijinul unanim al statelor, asa cum este obligatoriu”, a declarat ministrul danez al finantelor, Margrethe Vestager, care a prezidat reuniunea. ‘Am constatat ca un numar important de state si-au exprimat sprijinul pentru o cooperare consolidata in aceasta problema’, a adaugat ministrul danez, conform Agerpres.

O cooperare consolidata necesita participarea a cel putin noua state din UE, dar la reuniunea de vineri numai sase si-au exprimat in mod clar intentia de a aplica o asemenea taxa: Germania si Franta, principalele promotoare ale initiativei, plus Austria, Belgia, Portugalia si Slovenia. Grecia, Slovacia si Estonia s-au declarat ‘deschise’ acestei posibilitati, iar Finlanda, care a sustinut initial ideea, a anuntat ca mai trebuie sa se gandeasca.

In schimb, Marea Britanie, Suedia, Olanda si Irlanda s-au opus categoric, mai ales daca taxa pe tranzactiile financiare nu se va aplica si pe alte piete financiare din lume , cum ar fi cele din Asia sau SUA.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)