Titlurile de stat pentru populație, lansate de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), vor putea fi achiziționate în perioada 11 – 29 iulie 2016, valoarea nominală fiind de 100 de lei, scadența la doi ani, iar dobânda de 2,15% pe an, a anunțat joi ministrul de resort, Anca Dragu.

O persoană fizică poate cumpăra maximum 1.000 de titluri de stat. Acestea pot fi achiziționate, fără comision, de la cele patru bănci intermediare, respectiv BCR, BRD, Raiffeisen Bank și Banca Transilvania.

“Dobânda este 2,15% pe an. Considerăm că este o dobândă atractivă pentru economisire. Orice persoană de peste 18 ani are acces la aceste titluri, indiferent dacă este rezidentă sau nerezidentă, valoarea este de 100 de lei și am pus o limită superioară de 100.000 de lei pentru o persoană fizică”, a explicat Anca Dragu, într-o conferință de presă.

Astfel, o persoană interesată se prezintă la ghișeul uneia dintre băncile intermediare cu un act de identitate și poate cumpăra titluri cu numerar sau prin transfer bancar. Beneficiarii titlurilor pot fi toate persoanele fizice rezidente și nerezidente, în vârstă de peste 18 ani.

“În procesul de subscriere, cumpărătorii titlurilor de stat pot opta între a deschide un cont bancar, a oferi datele contului bancar personal sau pot subscrie cu numerar”, a anunțat MFP.
Titlurile de stat vor fi admise și, ulterior, tranzacționate pe Bursa de Valori București. Prețul titlurilor poate fluctua pe bursă, în funcție de condițiile din piață, valoarea acestora putând fi mai mare, egală sau mai mică decât cea nominală de 100 de lei.

În plus, deținătorii de titluri vor participa, la scadență, la o loterie, în cadrul căreia vor fi selectați 100 de participanți, care vor încasa un premiu de 1.000 de lei fiecare. Un investitor poate câștiga un singur premiu, indiferent de numărul de titluri deținute.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)