Topul Angajatorilor 2019, lansat de platforma Undelucram.ro, anunță multe surprize, iar industria bancară nu se abate de la regulă.

Schimbarea produsă în topul dedicat industriei de banking ne arată dinamismul pieței muncii și promptitudinea cu care unele bănci au răspuns, iar altele au fost surprinse sau acaparate doar de digitalizare.

Spre deosebire de anii trecuți, când giganții din IT&C dominau topul, anul acesta companiile mai puțin cunoscute sunt cele care pășesc pe podium.

Primele trei poziții în topul angajatorilor din România în 2019 sunt ocupate de KRUK România, Nobel și 2Checkout. De precizat că acest top a fost realizat cu ajutorul recenziilor lăsate de către utilizatorii Undelucram.ro, actuali sau foști angajati în companiile vizate.

Potrivit studiului citat, companiile din industria financiară nu mai sunt prezente în TOP 10. Anul trecut, ING Bank ocupa locul 7.

Studiile arată că angajații fericiți sunt cei mai productivi

Însă, efortul băncilor prezente în TOP-ul Angajatorilor dedicat industriei financiare au fost răsplatiti de angajații mulțumiți de preocuparea companiilor pentru nevoile lor. Pe lângă valoarea si câștigul adus companiei, ei au votat și au creat o imagine bună băncii pe piata forței de muncă.

Astfel, angajații au devenit ambasadori ai brandului la care lucrează!

Iar în aceste vremuri în care angajatorii se confruntă cu o criză acută de fortă de muncă calificată, nu este puțin lucru. Mai trebuie punctat un câștig: un angajat mulțumit la locul de muncă nu va fi tentat să plece atât de ușor la concurență.

În fiecare an, platforma publică Topul Angajatorilor pentru a arăta modul în care evoluează piața muncii din România de la un an la altul.

În 2019, industria bancară a înregistrat o supriză: pentru prima dată, anagajații au votat intrarea în top a unei “băncuțe” – Libra Internet Bank. În schimb, BRD, bancă din TOP 3 după activele financiare, părăsește Topul Angajatorilor.

Libra Internet Bank a fost apreciată de angajații săi pentru oportunitățile oferite și astfel intră în top direct pe locul secund. Însă, performera rămâne ING Bank care ocupă, pentru al treilea an consecutiv, prima pozitie.

În ultimii ani, băncile au constatat impactul timpului petrecut la birou și se preocupă tot mai mult de sănătatea fizică, echilibrul emoțional sau calitatea relaţiilor între angajaţi.

Multe instituții implementează servicii de dezvoltare personală, evenimente și workshopuri dedicate carierei, programe de coaching, servicii de nutriție și masaj sau terapii alternative. Ca multe alte companii, băncile oferă cu ajutorul specialiştilor în psihodiagnoză organizaţională programe legate de calitatea vieții în ansamblu. Iar toate aceste demersuri sunt contabilizate de angajat.

TOPUL ANGAJATORILOR 2019 pe industrii: Bănci/Instituții financiare

  1. ING Romania
  2. Libra Internet Bank
  3. Raiffeisen Bank
  4. BCR – Banca Comerciala Romana
  5. Banca Transilvania

In 2018, Topul Angajatorilor arăta astfel:

  1. ING Romania
  2. Raiffeisen Bank
  3. Banca Transilvania
  4. BCR – Banca Comerciala Romana
  5. BRD – Groupe Societe Generale

Utilizatorii platformei Undelucram.ro au evaluat și în acest an salariile și beneficiile oferite de angajatorii lor. Și în acest caz, ING Bank ocupă prima pozitie

Topul angajatorilor care oferă cele mai bune salarii

Angajații români nu pun accentul doar pe un salariu atractiv, ci își doresc și alte beneficii, dar și mai multe oportunități de creștere pe plan profesional.

Iar angajatorii care își doresc să rămână competitivi au majorat bonusurile și au oferit mai multe oportunități de dezvoltare profesională în anul 2019.

Printre angajatorii care oferă cele mai mari salarii în acest an se numără ING România, TELUS International Europe, KPMG România, Microsoft România, Orange România și Lidl.

Potrivit sursei citate, băncile cu oferte salariale importante sunt:

Bănci/Instituții financiare

  1. ING Romania
  2. BCR – Banca Comerciala Romana SA
  3. Banca Transilvania
  4. Raiffeisen Bank
  5. BRD – Groupe Societe Generale

Platforma independentă Undelucram.ro, dedicată angajaților și angajatorilor din România, cu peste 350.000 de utilizatori înregistrați, ajută candidații să descopere mai multe informații despre companiile din România, direct de la angajații actuali ai companiei.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)