Potrivit unui studiu despre evoluția datoriilor persoanelor juridice din România în ultimii 5 ani, în topul întârzierii la plată a datoriei pe județe, Oltul este pe primul loc la întârzieri, cu 905 zile de întârziere.

Conform studiului realizat de catre APS România, in topul întârzierii la plată a datoriei pe regiuni, vestul țării ocupă prima poziție, cu o medie de 820 de zile de întârziere calculată pe ultimii 5 ani. Regiunea de sud-vest, Oltenia, se situează pe locul al doilea în acest top, cu 767 de zile de întârziere, în timp ce firmele din zona București-Ilfov ocupă locul al treilea, cu o medie de 731 zile de întârziere.

In topul pe judeţe, după Olt situat pe primul loc la întârzieri, urmeayă judeţul Mehedinți, cu 886 de zile și Arad, cu 874 de zile. Bucureștiul ocupă un loc 10 în topul pe județe, cu o medie de 763 de zile de întârziere, calculată pe ultimii 5 ani.

Totodată, însă, cresc constant și încasările companiei pentru garanțiile vândute în ultimii 5 ani, în 2016 sumele aproape dublându-se față de 2015.

”Ne-am îmbunătățit permanent capacitatea de colectare a datoriilor companiilor, iar ceea ce ne bucură foarte mult este creșterea numărului de restructurări de succes și refinanțări din ultimii ani, în paralel cu scăderea numărului de vânzări în proceduri legale”, spune Robert Machidon, Director general, APS România. ” Condițiile de finanțare erau foarte diferite în 2008 față de cele actuale, astfel încât refinanțarea a devenit o procedură viabilă în prezent, câștigătoare pentru ambele părți. Am aplicat procedura recent și în cazul unui hotel de 3 stele din București, acesta fiind doar ultimul dintre cazurile refinanțate în 2017. Zonele noastre de interes sunt activele valoroase și lichide, de tipul mall-urilor, hotelurilor, ansamblurilor rezidențiale.”

Astfel, procentul restructurărilor și refinanțărilor din totalul creanțelor soluționate a crescut constant de la un an la altul din 2012 și până în prezent, în 2016 acesta urcând la 38% din total, față de 31% cât reprezentase cu un an înainte. În același timp, au crescut și plățile voluntare sau angajamentele de plată, de la 4% în 2015, la 5% în 2016 și la 7% în primul trimestru din acest an. Vânzările în procedură legală au scăzut de la un maxim de 90% din total înregistrat în 2012, la doar 55% în primul trimestru din 2017.

”Anul trecut am avut o creștere spectaculoasă a numărului de creanțe corporate administrate, după cumpărarea unui portofoliu important de NPL-uri de pe piața românească, astfel că, de la aproximativ 7400 câte administram în 2015, am ajuns să administrăm peste 17.000 de creanțe în 2016”, mai precizează Robert Machidon.

”Avem în plan achiziții și anul acesta, există câteva bănci pe piață care nu și-au scos încă la vânzare portofoliile de credite neperformante. Ne vom concentra aproape exclusiv pe creanțe ale persoanelor juridice”, mai anunță Directorul general al APS România.

APS România a realizat un studiu despre evoluția datoriilor persoanelor juridice din România în ultimii 5 ani, pe baza propriului portofoliu de creanțe. Studiul analizează durata întârzierilor la plată, pe țară, pe regiuni și pe județe, evoluția ratei de succes a încasărilor pentru garanțiile vândute în ultimii 5 ani, dar și modul în care a evoluat soluționarea datoriilor persoanelor juridice în această perioadă.

APS România a realizat un studiu despre evoluția datoriilor persoanelor juridice din România în ultimii 5 ani, pe baza propriului portofoliu de creanțe. Studiul analizează durata întârzierilor la plată, pe țară, pe regiuni și pe județe, evoluția ratei de succes a încasărilor pentru garanțiile vândute în ultimii 5 ani, dar și modul în care a evoluat soluționarea datoriilor persoanelor juridice în această perioadă.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)