Cea mai mare despăgubire acordată în 2020 de către asigurătorii membri UNSAR a fost de circa 400.000 euro (1,9 milioane lei), despăgubire acordată în baza unei poliţe de asigurare facultativă pentru locuinţe. Aceasta a fost achitată în vederea acoperirii daunelor cauzate de un incendiu, a anunţat luni UNSAR (Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România), scrie News.ro. Suma este cu 145% mai mare faţă de cea mai mare despăgubire achitată în 2019.

De altfel, incendiul este cauza generatoare a celor mai mari 5 daune achitate în 2020 în baza poliţelor destinate locuinţelor. Anul trecut, valoarea acestui top 5 a fost de aproximativ 4,6 milioane lei, în creştere cu 66% faţă de valoarea înregistrată în 2019.

În timp ce asigurarea obligatorie a locuinţei PAD acoperă riscurile catastrofale de cutremur, inundaţii şi alunecări de teren, până la limita de 20.000 euro/ 10.000 euro (în funcţie de tipul construcţiei), o asigurare facultativă acoperă, în plus, riscuri precum ar fi incendiul, explozia, furtuna, vijelia, furtul sau vandalismul – la sume asigurate care corespund valorii reale a locuinţei.

Mai mult, poliţelor facultative li se pot ataşa şi clauze speciale, precum asigurarea instalaţiilor interioare ale clădirii, asigurarea aparatelor electrice / electronice, bunurilor casabile, dar şi răspunderea civilă faţă de terţe persoane (cum ar fi pagubele provocate vecinilor). Spre exemplu, avariile accidentale ale instalaţiilor interioare au generat 23% din numărul dosarelor de daune achitate în ultimii 2 ani de către asigurătorii membri UNSAR.

„Conform statisticilor, peste 95% dintre români sunt proprietarii casei în care locuiesc. Cu toate acestea, la nivel naţional, sub 20% din totalul locuinţelor sunt asigurate printr-o poliţă de asigurare facultativă”, a declarat Adrian Marin, preşedintele UNSAR.

In prezent, UNSAR are 19 de membri, societati de reasigurare sau asigurare-reasigurare inregistrate in Romania, acestea reprezentand peste 80% din piata asigurarilor (dupa volumul de prime brute subscrise).

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)