Telefonul mobil va deveni “moneda “universala. Mai multe banci comerciale din Romania vor lansa in acest an servicii de plata cu telefonul mobil, a declarat marti directorul general al Visa Europe pentru Romania, Catalin Cretu. „Sunt angajate mai multe discutii deja cu bancile pentru lansarea platilor cu telefonul mobil. Tot ce pot sa va spun este ca sunt cateva banci care vor lansa platile cu telefonul mobil in acest an. Le lasam pe ele sa anunte la momentul potrivit”, a afirmat Cretu.
Ce va urma?
Cardul va deveni in curand istorie, iar platile le vom efectua cu smartphone-ul. Unii sunt chiar mai drastici: platile cu cardul si chiar cele cu bani gheata vor ajunge in cati va ani de domeniul trecutului. Analistii de la CNN sustin ca, in cativa ani, chiar si banii ar putea disparea si nu vom mai avea nevoie de ei in forma clasica, ci vom iesi din casa doar cu un telefon mobil, cu care ne vom achita toate cheltuielile.
La finalul anului trecut erau 1.300 de terminale cu tehnologie contactless (fara contact) in Romania. Visa estimeaza ca pana la sfarsitul acestui an se va ajunge la 10.000 de terminale contactless, reprezentand circa 10% din reteaua de comercianti care accepta plata cu cardul, in prezent de 96.000.
Numarul tranzactiilor contactless in Europa s-a majorat de patru ori in 2012 fata de anul precedent si Visa Europe se asteapta ca aceasta crestere sa se mentina si in acest an.
Numarul furnizorilor de servicii de plata mobile contactless din Europa va ajunge la 40 in 2013. Totodata, aproximativ 80 de tipuri de telefoane inteligente vor fi certificate de Visa pentru realizarea de plati contactless pana la sfarsitul acestui an.
Citeste si: