Banca Transilvania a urcat 100 de poziții în clasamentul Brand Finance Banking 500 şi ajunge pe locul 339 (de pe locul 438). Comparativ cu anul trecut, Banca Transilvania se clasează în top 10 global, ca ritm de creștere a valorii și forţei brandului. Cu +53% valoare de brand, până la 370 milioane de dolari, BT intră pentru prima dată în teritoriul ‘triplu-A’ cu indicele de forță a brandului (AAA-).

Brandul Banca Transilvania a intrat în acest clasament în 2018. În 2019, faţă de anul precedent, BT a urcat aproape 50 de poziţii în top şi a avut atunci o creştere a 39% a valorii de brand, până la 242 milioane de dolari.

„Brandul Banca Transilvania culege roadele orientării către segmentul IMM, care este cel mai dinamic segment al economiei românești, precum și ale unor achizitii bine gândite și bine executate, adiacente dezvoltării organice. Banca este bine plasată, inclusiv prin pașii pe care îi întreprinde în extinderea regională, pentru a naviga un mediu economic intern mai stabil dar în decelerație.” Mihai Bogdan, Managing Director Brand Finance Romania

Banca Transilvania urcă 100 de poziţii în clasament până pe locul 339, pe valul dezvoltării organice şi al consolidării achizitiei Bancpost. Comparativ cu anul trecut, Banca Transilvania este în top 10 global ca ritm de creştere al valorii şi al fortei brandului – cu o creştere de 53% în valoarea de brand, până la 370 milioane USD, şi intrând pentru prima dată în teritoriul ‘triplu-A’ cu indicele de forţă a brandului (AAA-), arată Brand Finance.

“Performanța brandurilor pe piețele bancare consacrate reflectă economia globală fragilă și actualul peisaj politic precum și a așteptărilor privind o eventuală criză. Dar reprezintă și provocarea continuă a băncilor de adaptare la schimbările tehnologice și reglementări sporite în cadrul industriei”, afirmă David Haigh CEO, Brand Finance.

România mai are o reprezentată în clasamentul Banking 500. BRD SocGen intră pe locul 434 cu o valoare de 234 milioane de dolari.

BT, banca oamenilor întreprinzători

Povestea brandului Banca Transilvania a început în februarie 1994, în Cluj-Napoca, la iniţiativa unui grup de oameni de afaceri. Astăzi este cea mai mare bancă din Europa de Sud-Est şi cel mai mare susţinător al economiei româneşti.

Viziunea BT este să aibă impact puternic în România, prin finanţare şi banking responsabil. Ca bancă a oamenilor întreprinzători, misiunea sa este să ofere experienţe pozitive oriunde şi oricând. Valorile brandului Banca Transilvania sunt: curaj, respect, estică şi responsabilitate. În câteva cifre, BT înseamnă acum: peste 3 milioane de clienţi, 8.000 de persoane în echipă, 3 linii de business, prezenţă în 180 de localităţi din 3 ţări.

În fiecare an, compania de consultanță și evaluare de brand Brand Finance evaluează peste 5.000 dintre cele mai valoroase branduri globale. Cele mai valoroase 500 branduri bancare sunt incluse în raportul anual Brand Finance Banking 500, publicat de revista The Banker.

Valoarea unui brand este beneficiul economic net pe care l-ar obține un proprietar prin licențierea brandului pe piața liberă. Brand Strength Index măsoară eficacitatea performanței unui brand în raport cu competiția.

Brand Finance determină, de asemenea, forţa relativă a brandurilor, analizând investiția de marketing, brand equity (reputația acumulată cu clienți, consumatori, angajați și alţi stakeholderi), respectiv impactul acestora în performanța de piață. Alături de rezultatele financiare, forța brandului este un factor determinant al valorii brandului.

Cele mai valoroase branduri bancare

Top 10 este dominat şi în acest an de băncile din China și SUA, fiecare țară fiind reprezentată de cinci bănci, iar Europa are patru reprezentanți în top 20. Cel mai valoros brand bancar american rămâne Wells Fargo (pe locul 5 global, 40,9 miliarde USD), iar JPMorgan intră în top 10, după o creștere de 15%.

Banca ICBC (China) reține titlul de cel mai valoros brand bancar, depășind pragul de 80 miliarde USD – iar alte patru bănci din China se plasează pe primele zece poziții.

Cinci bănci din SUA sunt în top 10 (cu Wells Fargo cea mai bine plasată, pe locul 5), deși sectorul bancar american a scăzut cu 5%.

QNB (Qatar National Bank) domină în Orientul Mijlociu, cu o creștere de 20%.

Bancile europene, în ansamblu, scad cu 7%, mai mult decât alte regiuni, cu câteva bănci majore înregistrând scăderi semnificative, se arată in analiza Brand Finance.

Valoarea globală a brandurilor s-a contractat pentru prima dată de la criza din 2009

Pe fondul condițiilor economice incerte, caracterizate de provocări geopolitice, mișcări ale ratei dobânzii și perturbarea Brexit, valoarea celor mai mari 500 de bănci din lume a scăzut pentru prima dată de la criza financiară.

Valoarea totală a brandurilor prezente in top a înregistrat prima sa contracție – din anul 2009 – de la 1,36 trilioane de dolari în 2019 la 1,33 trilioane de dolari în acest an. Cu toate acestea, în timp ce brandurile de marcă ale băncilor de pe piețele consacrate, precum SUA, Europa, China și Japonia, sunt mai mici sau stagnează, multe mărci bancare pe piețele emergente, în special Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu, Africa și America Latină demonstrează performanțe robuste.

În general, China și SUA reprezintă cea mai mare pondere a valorii globale a mărcilor din acest sector, 412 miliarde dolari, respectiv 281 miliarde USD.

Brand Finance este cea mai mare firmă globală independentă de evaluare și strategie de brand, cu prezență pe toate continentele. Metodologia Brand Finance de elaborare a clasamentelor este certificată de Marketing Accountability Standards Board (MASB), prin protocolul Marketing Metric Audit Protocol (MMAP), care vizează validarea relaţiei dintre indicatorii de marketing și performanța financiară.

Citește și

Brand Finance Banking 500: Cele mai valoroase branduri bancare în 2018. Banca Transilvania, singura bancă românească prezentă în TOP

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)