Presa din Austria anunta ca procesul de vanzare a Volksbank Romania a fost initiat, prin desemnarea de catre Österreichische Volksbanken AG, actionarul majoritar al institutiei de credit locale, a bancii Rothschild drept consultant pentru realizarea acestei tranzactii pana la finalul anului viitor.

”Österreichische Volksbanken AG (VBAG) a demarat procesul de vanzare a filialei sale din Romania, prin desemnarea bancii Rothschild in calitate de consultant pentru identificarea unui cumparator. Oficialii VBAG nu au dorit sa comenteze aceasta informatie. Selectia Rothschild marcheaza practic inceputul procesului oficial de vanzare pentru Volksbank Romania”, scrie cotidianul austriac Der Standard (www.derstandard.at).

Benoit Catel, presedintele Volksbank Romania, declara, de curand, in cadrul unui interviu acordat publicatiei online www.bankingnews.ro (disponibil aici), ca “rezultatele implementarii noii strategii a institutiei de credit sunt foarte bune”, vorbind deschis despre obiectivele Volksbank in perspectiva tintei asumate de banca-mama de a vinde subsidiara din Romania pana la finalul anului 2015. Benoit Catel sublinia ca ”pentru mine, ca manager, cel mai important obiectiv este sa construiesc o masinarie performanta, orientata catre client si cu o cultura de risc puternica. Apoi, investitorii vor veni singuri”. Va prezentam in continuare raspunsul presedintelui Volksbank la o intrebare referitoare la iminenta vanzare a bancii.

– In momentul de fata, avand in vedere portofoliul acumulat, poate reprezenta Volksbank o tinta atractiva si viabila pentru o achizitie? Considerati oportuna vanzarea Volksbank catre o banca straina sau catre un operator prezent deja pe piata autohtona? Care sunt atuurile Volksbank in perspectiva tintei asumate de banca-mama de a vinde subsidiara din Romania pana la finalul anului 2015?
– Nu sunt in masura sa raspund la aceata intrebare, intrucât nu sunt actionar al bancii. Dar, daca m-as afla in pozitia de investitor, inainte de a decide daca as investi sau nu, as cauta raspunsuri pentru urmatoarele trei intrebari: In primul rand, exista o piata care sa aiba potential de crestere? Apoi, afacerea pe care o analizez este performanta sau nu? Si nu in ultimul rand, exista potential sa-mi cresc cota de piata? Revenind la intrebarea ta, pentru mine, ca manager, cel mai important obiectiv este sa construiesc o masinarie performanta, orientata catre client si cu o cultura de risc puternica. Apoi, investitorii vor veni singuri.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)